Timiditatea

Timiditatea poate fi definita experiential ca disconfort sau inhibitie in situatiile interpersonale, si care interfera cu realizarea scopurilor personale sau profesionale. Timiditatea este o forma de centrare pe sine, o preocupare fata de gandurile proprii, sentimentele proprii si reactiile fizice.

Timiditatea poate varia de la jena sociala la inhibitie totala, respectiv fobie sociala. Timiditatea poate fi cronica si dispozitionala, ca trasatura de personalitate care este centrala in definirea sinelui.

O forma de timiditate este timiditatea situationala care implica simptome ce apar in situatii de performanta sociala, dar ele nu sunt incorporate in conceptul persoanei despre sine. Reactiile de timiditate pot apare la orice nivel: cognitiv, afectiv, fiziologic si comportamental, si pot fi declansate de o mare varietate de factori si situatii.

Printre factorii tipici care declanseaza reactii de tip timiditate sunt figurile autoritare, interactiunile cu persoanele de sex opus, intimitatea, strainii, necesitatea de a interactiona intr-un grup, initierea actiunilor sociale in situatii nestructurate, spontane.

Din punct de vedere metaforic timiditatea este o retragere din fata vietii, care slabeste legaturile umane.

La nivel de comportament timiditatea se poate manifesta prin:

–         inhibitie si pasivitate

–         aversiune fata de a fi privit

–         evitarea unor situatii

–         ton scazut al vocii

–         putine miscari corporale, expresivitate scazuta

–         zambit excesiv

–         comportament nervos, cum este atingerea constanta a fetei sau parului

–         tulburari in vorbire

La nivel fiziologic in timiditate pot apare:

–         batai accelerate ale inimii

–         uscaciunea gurii

–         tremuraturi

–         transpiratii

–         ameteli

–         teama de pierdere a controlului

Timiditatea se poate manifesta la nivel cognitiv prin:

–         ganduri negative despre sine, situatie si ceilalti

–         teama de evaluare negativa

–         perfectionism, griji, ruminatii

–         auto- invinovatire

–         credinte negative

–         negativim in conceptul despre sine

La nivel afectiv timiditatea se caracterizeaza prin:

–         jena si constienta dureroasa de sine

–         rusine

–         stima de sine scazuta

–         singuratate

–         tristete

–         uneori depresie

Tratamentul timiditatii se realizeaza prin consiliere si psihoterapie. Psihoterapia si consilierea timiditatii se centreaza pe cresterea stimei de sine, invatarea de noi modele comportamentale si modificarea cognitiilor, cu modificarea ulterioara la nivel de emotii. Datorita frecventei crescute a timiditatii in variatele ei forme au fost dezvoltate mijloace de psihoterapie si consiliere specifice pentru aceasta problematica.

Prevalenta si diagnosticul timiditatii

Aproape 40% din adulti se declara timizi.

Dar aceia care apeleaza la psihoterapie sau consiliere pentru timiditate de obicei intrunesc criteriile diagnostice pentru fobia sociala sau pentru tulburarea de personalitate de tip evitant.

Pe de alta parte, atat persoanele timide cat si cele care au fobie sociala generalizata au dificultati similare in a se intalni cu oamenii, in a initia si mentine conversatii, in aprofundarea intimitatii, interactiunea cu grupurile mici si in situatiile care implica autoritatea; si cu asertivitatea.

Timiditatea poate coexista cu distimia, anxietatea generalizata, fobiile sociale, tulburarea de personalitate de tip dependent si tulburarea de personalitate de tip schizoid. Persoanele cu timiditate cronica pot avea trasaturi obsesive sau paranoide.

Cercetarile arata ca exista o diferenta mare intre introversiune si timiditate, desi ele pot fi legate una de cealalta. Introvertitii pur si simplu prefera solitudinea in comparatie cu activitatile sociale, dar nu se tem de intalnirile sociale, in timp ce extrovertitii prefera socializarea in locul solitudinii.

Desi majoritatea persoanelor timide sunt introvertiti, pot exista si extrovertiti care sunt timizi. Extrovertitii timizi sunt de obicei timizi in particular si par a nu avea probleme in public. Atunci cand se afla intr-un grup structurat, in care au un rol bine definit, extrovertitii timizi nu au probleme, cu conditia sa nu fie necesara spontaneitatea. Anxietatea lor este in general legata de posibila descoperire a “cine sunt de fapt”.

Timiditatea si tehnologia

Cresterea prevalentei timiditatii pare a fi legata si de izolarea sociala din societatile tehnologice. Interactiunile sociale fata-in-fata sunt reduse pe zi ce trece datorita proceselor tehnologice, sociale si economice. Aceasta frecventa redusa a experientelor sociale impartasite poate contribui la dificultatile tinerilor in invatarea limbajului verbal si non-verbal complex care este necesar in intreactiunile sociale.

In lipsa modelelor observabile de angajare in interactiuni placute si fara o practica regulata a schimburilor sociale se poate sa nu apara abilitatile sociale adecvate, respectiv sa existe o jena in interactiunea cu altii si joasa prioritizarea a interactiunilor sociale. In plus fata de nereusita in dezvoltarea abilitatilor sociale necesare pare sa existe si o reducere treptata a schimburilor emotionale care promoveaza intimitatea, si in impartasirea sociala care promoveaza reciprocitatea.

Utilizarea internetului, a jocurilor pe calculator, emailului si altor descoperiri tehnologice reduce necesitatea de contact direct cu alte persoane. Timpul social este inlocuit tot mai mult de schimbul tehnologizat de informatie, care este inalt structurat si cu un format impus din exterior. In timp ce unele persoane timide beneficiaza de pe urma anonimatului unui e-mail, pericolul este acela ca realitatea virtuala sa devina un substitut al realitatii sociale.

Interactiunea cu calculatorul permite utilizatorului sa mentina un grad inalt de control asupra interactiunii in comunicarea sociala informala si directa.

Alte achizitii tehnologice si forte ale societatii contribuie in egala masura la promovarea timiditatii, si printre acestea se numara: automatizarea multor servicii, teama de crime, familii tot mai mici, mobile si nucleare si o structura economica in schimbare care poate crea nivele profunde de anxietate sociala privitor la securitatea zilei de maine din punct de vedere financiar.

Automatizarea face ca oamenii sa fie inlocuiti de masini. In multe domenii, cum sunt bancile, statiile de benzina si telefonia, este posibil sa realizam interactiunile necesare fara nici un contact uman.

Timiditatea si cultura

Se pare ca timiditatea se coreleaza cu tiparele societatii, cultura si mediul social. Prevalenta timiditatii este foarte variabila de la o tara la alta, respectiv de la 31% in Israel, la 55% in Taiwan. In Mexic, Germania, USA, India si New Foundland prevlaneta timiditatii este de 40%.

Dintre persoanele timide, peste 60% considera ca timiditatea este o problema.

Nu au fost constatate diferente intre sexe privitor la prevalenta timiditatii. Insa barbatii doresc mai mult decat femeile sa isi ascunda timiditatea, care in majoritatea tarilor este considerata o trasatura feminina. In Mexic de exemplu barbatii evita sa spuna ca sunt timizi.

Fiecare cultura are felul propriu de a atribui credit succesului si insuccesului. Aceasta poate fi o explicatie pentru care timiditatea are prevalenta atat de diferita in Israel comparativ cu Japonia de exemplu. In Japonia succesul individual este atribuit parintilor persoanei, profesorilor, antrenorilor, si altora, in timp ce esecul este in intregime vina persoanei. Consecinta este o inhibitie in initierea actiunilor publice si o reticenta in asumarea riscului, in schimb persoana bazandu-se pe deciziile grupului. In Israel situatia este inversata. Esecul este atribuit extern parintilor, antrenorilor, prietenilor, anti-semitismului si altor surse, in timp ce succesul este al persoanei. Consecinta este actiunea orientata spre asumarea riscului, deoarece nu exista nimic de pierdut, ci doar de castigat.

Este important sa distingem valorile culturale care promoveaza timiditatea ca mecanism de control social sau ca forma dorita de modestie sau respect fata de autoritate.

Timiditatea in dragoste

Timiditatea in dragoste este un termen introdus de psihologul Brian G. Gilmartin pentru a descrie un tip specific de timiditate cronica severa.

In conformitate cu definitia data timiditatii in dragoste de catre psihologul mentionat, persoanele care sunt timide in dragoste au dificultati in a fi asertive in situatii informale care implica potentiali parteneri sexuali sau romantismul.

De exemplu, barbatii care sufera de timiditate in dragoste au probleme in initierea unei conversatii cu femeile datorita unor puternice sentimente de anxietate.

Se pare ca acest fenomen afecteaza aproximativ 1,5% din toti barbatii americani, respectiv aproape 2 milioane de barbati. In cazuri severe acesti barbati ajung sa nu se casatoreasca niciodata si sa nu aiba niciodata contacte sexuale cu o femeie.

Ce declanseaza timiditatea

Timiditatea apare cel mai frecvent in cadrul situatiilor nefamiliare, desi in cazuri mai severe ea poate apare si in situatii familiare si in cadrul relatiilor.

Persoanele timide evita situatiile de care se tem pentru a evita sa se simta inconfortabil, si astfel situatia in cauza ramane nefamiliara si timiditatea se auto-perpetueaza. Pe de alta parte, timiditatea poate dispare in timp. De exemplu un copil poate fi timid fata de straini, si acest lucru dispare in perioada de adult.

Experienta umana a timiditatii este diferita la persoane diferite. De exemplu, un actor poate fi indraznet si zgomotos pe scena si timid la un interviu. In plus, timiditatea se poate manifesta in compania anumitor persoane si poate dispare complet in compania altora.

Timiditatea poate implica a nu sti ce sa spui in situatii sociale sau poate include manifestari fizice. De obicei persoanele timide experientiaza o combinatie intre cele doua tipuri de simptome.

Biologia timiditatii

Fundamentul biologic al fobiei sociale sau componentei de anxietate din timiditate se regaseste la nivelul amigdalei si hipocampusului.

Amigdala este o parte a creierului implicata in asocierea stimulilor specifici cu frica. Factorii legati de stimulii conditionati sunt cunoscuti ca factori contextuali. Acesti factori contextuali difuzi actioneaza lent si necesita mai mult timp decat conditionarea clasica.

Factorii contextuali sunt traiti ca frica generala in situatii care devin asociate cu anumiti stimuli, ca de exemplu sala de clasa sau petrecerile. Acest fenomen are loc la persoanele timide.

Factorii contextuali din timiditate se leaga de hipocampus, parte a creierului care are de-a face cu invatarea si memoria, la fel ca si amigdala.

O alta parte a creierului implicata in timiditate este nucleul striat treminal care are un rol in emotii si comportament si se leaga de hipocampus. Atat hipocampusul cat si tracturile nervoase disperseaza anxietatea la nivelul intregului organism. Hipotalamusul actioneaza prin sistemul nervos simpatic ducand la simptomele fiziologice ale timiditatii, printre care tremuraturile, cresterea frecventei cardiace si tensiunea musculara.

Prin psihoterapie si consiliere, desi se actioneaza la nivel “verbal” este posibila modificarea reactiei structurilor anatomice implicate in timiditate. De cele mai multe ori psihoterapia si consilierea timiditatii sunt de tip psihoterapie integrativa, pentru a se adresa cat mai multor componente care pot fi accesate prin psihoterapie

Psihoterapia timiditatii

Din fericire timiditatea poate fi tratata cu succes.

Psihoterapia timiditatii include expunerea la situatiile generatoare de teama, atat in vivo cat si cu ajutorul desensibilizarii in cadrul imageriei, managementul anxietatii si antrenamentul abilitatilor de coping.

Psihoterapia timiditatii este de obicei de tip integrativ, incluzand restructurarea cognitiva, pentru gandurile negative despre sine si altii, exercitii de comunicare si asertivitate, interventii paradoxale, tehnici de relaxare. Psihoterapia timiditatii si a fobiei sociale sunt destul de asemanatoare. Dar in timp ce in fobia sociala se utilizeaza destul de frecvent tratamentul medicamentos, in tratamentul timiditatii psihoterapia este in mod uzual tratamentul de prima intentie.

Psihoterapia de grup in timiditate

Observatiile clinice sugereaza ca psihoterapia de grup interpersonala, nestructurata, pe termen lung este eficace in tratamentul timiditatii prin faptul ca asigura un loc sigur de practicare a abilitatilor de comunicare, pentru a dezvolta exprimarea spontana a gandurilor si sentimentelor, pentru a participa la dinamica grupului si pentru asumarea rolurilor de conducator.

Unele cercetari arata ca grupurile de psihoterapie deschise sunt mai utile decat cele inchise in tratamentul unor forme de timiditate.

In cadrul grupului de psihoterapie se invata si se practica noi comportamente, se modifica tiparele de gandire negative si concomitent si starile emotionale negative, si se dezvolta increderea si capacitatea de intimitate.

In cadrul grupului de psihoterapie se instituie o cultura libera de evaluare distructiva a sinelui si a altora. Rusinea apare in doze suportabile si poate apare atunci cand participantii la grupul de psihoterapie nu sunt satisfacuti de comportamentele specifice si au oportunitatea imediata de a incerca noi abilitati. Grupul de psihoterapie devine un mediu pentru aparitia exprimarii de sine.