Primul episod psihotic

Ce este un prim episod psihotic?

Un prim episod psihotic reprezintă prima manifestare a unei tulburări psihotice în viața unei persoane și este un moment critic atât pentru individ, cât și pentru familia sa. Acest episod poate fi un indicator al debutului unei tulburări mentale, cum ar fi schizofrenia, tulburarea bipolară, depresia majoră cu caracteristici psihotice sau o tulburare psihotică indusă de substanțe. Identificarea și tratamentul prompt al acestui prim episod sunt esențiale pentru a îmbunătăți prognosticul pe termen lung și pentru a reduce impactul tulburării asupra vieții individului.

Caracteristici ale primului episod psihotic

Simptome pozitive:

Halucinații: Percepții senzoriale fără o sursă externă reală, cel mai frecvent auditive (de exemplu, auzirea unor voci care comentează sau dau ordine).

Deliruri: Convingeri false și rigide care sunt incompatibile cu realitatea culturală a persoanei (de exemplu, deliruri persecutorii sau de mareție).

Gândire dezorganizată: Dificultate în structurarea gândurilor, rezultând în vorbire neclară sau ilogică.

Comportament dezorganizat sau catatonic: Comportament care nu are un scop clar, comportament bizar, sau posturi fizice rigide și neobișnuite.

Simptome negative:

Aplatizare afectivă: Reducerea expresiei emoționale vizibile, cum ar fi lipsa contactului vizual și a expresiilor faciale.

Alogie: Sărăcia vorbirii, răspunsuri scurte și lipsa conținutului în conversație.

Anhedonia: Incapacitatea de a simți plăcere din activitățile obișnuite.

Avoliție: Lipsa motivației pentru a îndeplini activități zilnice, inclusiv auto-îngrijirea.

Retragere socială: Pierderea interesului sau participarea redusă la activități sociale.

Simptome cognitive:

Deficite de atenție: Dificultăți în concentrare și menținerea atenției.

Disfuncții ale memoriei: Probleme cu memoria pe termen scurt și uneori pe termen lung.

Tulburări de funcționare executivă: Dificultăți în planificare, soluționarea problemelor și în luarea deciziilor.

Simptome afective:

Depresie: Sentimente de tristețe, lipsa speranței, schimbări ale apetitului și ale modelului de somn.

Anxietate: Sentimente de nervozitate, tensiune sau panică.

Labilitate emoțională: Schimbări rapide și imprevizibile ale emoțiilor.

Prodroame (simptome precursoare):

Înainte de un prim episod psihotic complet, indivizii pot experimenta o perioadă de simptome prodroamice care pot dura de la câteva săptămâni la câțiva ani. Aceste simptome includ ușoare modificări de percepție, gândire neobișnuită, noi credințe ciudate, o ușoară retragere socială, o scădere a funcționării la școală sau la locul de muncă și o creștere a izolării.

Impactul asupra funcționării:

Declin funcțional: O scădere notabilă în performanța academică, de muncă, în activitățile sociale și în auto-îngrijire comparativ cu nivelul anterior.

Dificultăți de relaționare: Probleme în menținerea relațiilor interpersonale datorită comportamentului neobișnuit sau a retragerii sociale.

Halucinațiile

Halucinațiile reprezintă percepții senzoriale care apar în absența unui stimul extern corespunzător și sunt experimentate ca fiind complet reale de către persoana care le trăiește. Acestea sunt percepute într-un mod clar și au impactul unor stimuli reali, deși nu există o sursă externă care să le provoace. Halucinațiile pot afecta oricare dintre simțuri și pot varia ca intensitate, durată și frecvență.

Tipuri de Halucinații

Halucinații vizuale: Vizualizarea de imagini, forme, lumini, sau scene care nu sunt prezente în realitate. De exemplu, o persoană poate vedea o altă persoană, un animal, sau obiecte complexe care nu există.

Halucinații auditive: Auzirea de sunete, muzică, zgomote sau voci care nu au o sursă reală. Acestea sunt cele mai comune în tulburări psihotice, cum ar fi schizofrenia, unde persoanele pot auzi voci care le vorbesc sau le comentează acțiunile.

Halucinații olfactive: Simțul mirosului este afectat, astfel că persoanele percep mirosuri care nu sunt prezente în mediul înconjurător. Exemple includ mirosuri plăcute sau neplăcute, cum ar fi parfumul unei flori sau mirosul de fum.

Halucinații gustative: Percepții gustative neobișnuite sau inexplicabile, fără a consuma substanțe care să producă astfel de gusturi. O persoană poate simți gustul metalului sau al altor substanțe fără a avea nimic în gură.

Halucinații tactile: Senzații fizice percepute pe piele sau în corp fără un stimul real. Exemple includ senzația de atingere sau de căldură, simțirea insectelor care se plimbă pe piele, sau percepția de durere fără cauză fizică.

Halucinații proprioceptive: Acestea implică percepția greșită a poziției sau mișcării corpului. De exemplu, o persoană poate simți că se mișcă sau că se află într-o poziție diferită față de cea reală.

Halucinații kinestezice: Senzații de mișcare în interiorul corpului, cum ar fi simțirea unui flux de electricitate sau a unor mișcări interne care nu există.

Delirul

Delirul reprezintă o tulburare mintală caracterizată prin convingeri false, rigide și persistente care nu sunt susținute de realitate și care nu sunt influențate de argumente raționale sau de dovezi contrare. Persoanele care suferă de delir interpretează greșit realitatea, având o aderență fermă la aceste credințe, chiar dacă acestea sunt clar iraționale sau când sunt prezentate cu informații care le contrazic.

Caracteristici principale ale delirului

Certitudine: Persoana este ferm convinsă de veridicitatea credinței sale, fără a avea îndoieli, chiar și în fața unor dovezi puternice contrare.

Incoruptibilitate: Delirul nu poate fi schimbat sau corectat prin logică sau prin prezentarea de dovezi care contrazic convingerea.

Imposibilitatea conținutului: Multe deliruri implică convingeri cu un conținut imposibil sau extrem de improbabil (de exemplu, credința că un străin are abilități speciale pentru a controla gândurile individului).

Personalizare și centrare pe sine: Delirul adesea implică o componentă personală, unde evenimentele externe sunt interpretate ca având o semnificație specială și directă pentru persoana în cauză.

Tipuri de delir

Delirurile pot varia în funcție de conținut și de forma pe care o iau. Iată cele mai comune tipuri:

Delir persecutoriu: Persoana crede că este urmărită, spionată, otrăvită sau hărțuită în mod intenționat de alte persoane sau organizații. Acesta este cel mai frecvent tip de delir.

Delir de mareție (grandios): Persoana are convingerea că are talente neobișnuite, bogăție, putere sau cunoaștere nemărginită. De exemplu, poate crede că este un lider spiritual ales sau un inventator cu o descoperire revoluționară.

Delir erotomanic: Credința că o altă persoană, de obicei de statut social superior, este îndrăgostită de individ. Acest delir poate duce la comportamente de urmărire sau mesaje persistente către subiectul delirului.

Delir de gelozie: Persoana crede că partenerul său este infidel, fără nicio dovadă reală. Acest delir poate duce la acuzații constante și supraveghere excesivă a partenerului.

Delir somatoform: Convingerea că persoana are o boală gravă sau o malformație a corpului, în absența unor dovezi medicale. De exemplu, crede că este infestat cu paraziți sub piele.

Delir mixt: Persoana prezintă mai multe tipuri de deliruri simultan, fără un tip predominant.

Delir nihilistic: Convingerea că un dezastru major va distruge totul sau că anumite părți ale realității nu există (de exemplu, crede că lumea sau el însuși nu există).

Management și tratament

Intervenție timpurie: Abordarea rapidă a simptomelor poate include medicamente antipsihotice, terapie și suport pentru a reduce severitatea episodului și a preveni deteriorarea.

Terapie medicamentoasă: Antipsihoticele sunt adesea prescrise pentru a controla halucinațiile și delirurile. Medicamentele pot fi ajustate pentru a minimiza efectele secundare.

Terapie psihologică:

Cuprinde psihoterapia individuală, mai ales psihoterapie integrativă, care se adresează multiplelor componente ale tulburării, precum și psihoterapie familială, pentru a educa familia despre tulburare și pentru a îmbunătăți comunicarea și suportul în cadrul familiei.

Educație și suport:

Programe de educație pentru pacient și familie pentru a înțelege natura psihozei și importanța aderenței la tratament.

Suport pentru a dezvolta abilități sociale și de viață independentă.

Monitorizarea continuă: Urmărirea regulată a simptomelor, a efectelor secundare ale medicamentelor și a funcționării generale pentru a ajusta planul de tratament.

Primul episod psihotic este un moment semnificativ care necesită o abordare complexă și bine coordonată pentru tratament și suport. Recunoașterea timpurie și intervenția adecvată pot influența în mod pozitiv traiectoria tulburării, ajutând la stabilizarea simptomelor și la îmbunătățirea calității vieții individului afectat.