Sindromul de stres postraumatic este o afectiune care apare dupa un eveniment terifiant. Adesea persoanele cu sindrom de stres postraumatic au ganduri si emotii terifiante persistente sau apare o amorteala emotionala.
Evenimentele care pot duce la sindrom de stres postraumatic sunt accidentele serioase, cum sunt accidentele de masina sau de tren, dezastrele naturale ca de exemplu inundatii, incendii, cutremure, atacuri violente, violul, tortura, captivitatea, experientele de razboi, etc. Evenimentul care declanseaza sindromul de stres postraumatic este ceva ce a amenintat viata persoanei sau a cuiva apropiat, sau poate fi ceva la care a fost martor, de genul unei distrugeri in masa sau a unui accident de avion.
Indiferent de cauza, persoanele cu sindrom de stres postraumatic retraiesc trauma in mod repetat, sub forma cosmarurilor sau amintirilor necontrolabile din timpul zilei. Simptomele include insomnie, depresie, sentimente de detasare, pierderea interesului in activitatile care altadata le faceau placere, iritabilitate, violenta, agresivitate.
Sindromul de stres postraumatic poate apare la orice varsta, inclusiv la copil. Se poate asocia cu depresia, abuzul de substante sau anxietatea. Simptomele pot fi usoare sau severe. In general simptomele sunt mai severe daca evenimentul trauametic s-a datorat unei persoane, de exemplu simptomele sunt de obicei mai severe in caz de viol comparativ cu inundatiile sau cutremurele.
Nu toate persoanele care au trait un eveniment traumatic ajung sa aiba sindrom de stres postraumatic. Sindromul de stres postraumatic este diagnosticat numai daca simptomele mentionate dureaza mai mult de o luna. La persoanele care fac sindrom de stres postraumatic simptomele debuteaza de obicei in primele 3 luni dupa evenimentul traumatic si evolutia este variabila. Unele persoane se vindeca in 6 luni, la altii simptomele dureaza mai mult. Uneori simptomatologia poate dura cativa ani.
Tratamentul sindormului de stres postraumatic este prin psihoterapie si medicatie. Se prescriu antidepresive si anxiolitice pentru simptomele de depresie si insomnie. Psihoterapia este de tip integrativ. Sprijinul acordat de familie si prieteni poate garbi insanatosirea.
Psihoterapia in tratamentul sindromului de stres post-traumatic
Un punctul central al psihoterapiei îl reprezintă rezolvarea conflictelor intrapsihice. Una din cele mai influente teorii moderne este cea a lui Harowitz (1976) în ce priveşte trauma, subliniind negarea, abreacţia, catharisisul şi stadiile de recuperare. Scopul terapiei este rezolvarea conflictului interpsihic rezultat din experienţa traumatică. Terapia se centrează atât pe explorarea sinelui, cât şi pe conflictul produs de traumă, continand elemente comune cu intervenţiile cognitiv-comportamentale.
Totuşi, psihoterapia acordă o mai mare importanţă chestiunilor developmentale, transferului, contratransferului şi relaţiei terapeutice. Se presupune că o alianţă terapeutică puternică ajută la crearea unui mediu sigur în care clientul poate ajunge să înţeleagă impactul traumei asupra sinelui. În plus, un asemenea mediu poate ajuta la reducerea componentei afective puternice asociată traumei şi la facilitarea integrării traumei în credinţele actuale şi expectanţele viitoare. Mecanismul schimbării este transferul amintirilor traumatice în relaţia terapeutică, unde pot fi procesate în întregime.
În cadrul psihoterapiei se fac recomandări diferite funcţie de tipul de sindrom-post-traumatic:
sindrom post-traumatic simplu sau necomplicat
sindrom post-traumatic complex
sindrom post-traumatic comorbid cu tulburări pe axa I.
Sindromul post-traumatic necomplicat este tratat prin psihoterapie de scurtă durată, cu stabilirea unei alianţe terapeutice puternice, prelucrarea conflictelor, legarea traumei de traume anterioare şi prelucrarea transferului şi contratransferului. În cazul sindromului de stres postraumatic comorbid cu tulburări de pe axa I se folosesc aceleaşi abordări concomitent cu tratamentul tulburării de pe axa I. O excepţie o constituie abuzul sau dependenţa de substanţe care se tratează înainte de tratarea sindromului de stres postraumatic.
Sindromul de stres postraumatic complex, numit şi tulburare de personalitate de stres postraumatic, necesită terapie de lungă durată pentru că include antrenamentul abilităţilor interpersonale, terapia familială sau de grup, medicaţie sau spitalizarea. Sindromul de stres postraumatic complex apare mai ales la persoanele care au suferit abuzuri repetate în copilărie sau în perioade de război, apărând probleme severe care afectează autoreglarea, disocierea, identitatea personală şi funcţionarea interpersonală şi ocupaţională. Teoria susţine că odată cu ce amintirile au fost pe deplin exprimate şi procesate, graniţele disociative nu mai sunt necesare.
Freud a fost primul care a folosit hipnoza în tratamentul stresului traumatic, plecând de la premiza că este necesară producerea catharsisului, iar Spiegel (1989) arată că hipnoza este utilă în tratamentul sindromului de stres post-traumatic din două motive:
Disocierea, care se asociază cu hipnoza, este un mecanism uzual de coping pentru supravieţuitorii traumelor.
Unele evenimente traumatice iniţial codate în stare disociativă pot să nu fie disponibile reamintirii conştiente.
Există mai multe studii de caz care arată că hipnoza este utilă în tratamentul sindromului de stres post-traumatic (Leung, 1994, Spiegel, Hunt şi Dordeshine,1988). Este important însă de notat că doar studiul lui Spiegel din 1989 a investigat utilizarea hipnozei în cazul victimelor violului.
Comments are closed