Tulburarea deliranta

Ce este tulburarea delirantă?

Tulburarea delirantă este prezenţa unuia sau a mai multor idei delirante nonbizare care persistă cel puţin o lună.

Halucinaţiile auditive sau vizuale pot exista, dar nu sunt uzuale.  Halucinaţiile tactile sau olfactive pot fi prezente dacă sunt în legătură cu tema delirantă (de ex., senzaţia că este infestat cu insecte, asociată cu ideile delirante de infestare, sau percepţia că persoana emite un miros urât printr-un orificiu ai corpului, asociată cu idei delirante de referinţă).

Simptomele tulburării delirante

Funcţionarea psihosocială este variabilă. Deteriorarea poate fi substanţială şi include o funcţionare profesională redusă sau absentă şi izolare socială. Când în tulburarea delirantă este prezentă reducerea funcţionării psihosociale, aceasta este consecinţa directă a convingerilor delirante înseşi..

Subtipuri de tulburare delirantă

Tipurile de tulburare delirantă pot fi specificate pe baza temei delirante predominante:

Tipul erotoman. În tulburarea deliranta de tip erotoman tema centrală a delirului o constituie faptul că o altă persoană este indragostita de persoana in cauza. Ideea delirantă se referă adesea mai curând la un amor romantic, idealizat, şi la o uniune spirituală decât Ia atracţia sexuală. Persoana, în raport cu care se are această convingere, are de regulă un statut mai înalt (de ex., o persoană faimoasă ori un superior la serviciu), dar poate fi şi una complet străină. Eforturile de a contacta obiectul ideii delirante prin apeluri telefonice, scrisori, cadouri, vizite şi chiar supraveghere sunt frecvente, deşi, ocazional, persoana respectivă poate ţine secretă ideea delirantă. Cele mai multe persoane cu tulburare deliranta de tip erotoman clinice sunt femei.

Tipul de grandoare. În tulburarea deliranta de tip de grandoare tema centrală a delirului o constituie convingerea ca persoana are un mare (dar nerecunoscut) talent sau perspicacitate ori că a făcut o mare descoperire. Mai rar, persoana poate prezenta ideea delirantă că ar avea o relaţie specială cu o persoană marcantă (de ex., cu un consilier al preşedintelui) ori că ar fi o persoană marcantă (în care caz, respectivul poate fi considerat drept impostor). Ideile delirante de grandoare pot avea şi conţinut religios (de ex., persoana crede ca are un mesaj special de la o divinitate).

Tipul de gelozie. În tulburarea deliranta de tip de gelozie tema centrală a delirului persoanei o constituie faptul că soţia (soţul) sau amanta (amantul) persoanei este infidel(a). La această convingere se ajunge fără cauza cuvenită şi se bazează pe inferenţe incorecte susţinute de mici fărâme de „probe” (de ex., neglijenţa vestimentară sau pete pe cearceaf) care sunt colectate şi utilizate spre a justifica delirul. Persoana cu delir îşi confruntă de regulă soţia (soţul) sau amanta (amantul) şi încearcă să intervină în presupusa infidelitate (de ex., restrânge autonomia soţiei (soţului), o (îl) urmăreşte în secret, investighează amantul (amanta) presupus(ă), atacă soţia (soţul).

Tipul de persecuţie. În tulburarea deliranta de tip de persecutie tema centrală a delirului implică convingerea persoanei că se conspiră contra sa, că este spionată, înşelată, urmărită, otrăvită sau drogată, tratată cu răutate, vexată sau obstrucţionată în urmărirea obiectivelor sale pe termen lung. Mici umilinţe pot fi exagerate şi deveni nucleul unui sistem delirant. Nucleul delirului îl constituie adesea o injustiţie oarecare care trebuie remediată prin acţiune legală („paranoia cverulentă”), iar persoana afectată se poate angaja în tentative repetate de obţinere a satisfacţiei prin apel la tribunale şi la alte agenţii guvernamentale.

Tipul somatic. În tulburarea deliranta de tip somatic tema centrală a delirului implică funcţii sau senzaţii corporale. Ideile delirante somatice pot surveni în diverse forme. Cele mai frecvente constau din convingerea persoanei că ea emite un miros urât din piele, gură, rect sau vagin; că este infestată cu insecte pe, sau sub tegumente, că are paraziţi interni, că anumite părţi ale corpului său sunt diforme sau hidoase (contrar oricăror dovezi) ori că părţi ale corpului ei (de ex., intestinul gros) nu funcţionează.

Evoluţia tulburării delirante

Vârsta la debut a tulburării delirante este variabilă, mergând din adolescenţă până târziu în viaţă. Tipul de persecuţie este cel mai frecvent subtip. Evoluţia este foarte variabilă.

Fazele evoluției tulburării delirante

Faza prodromală: În această fază inițială, care poate dura de la luni la ani, simptomele sunt subtile și pot include izolare socială, comportament ciudat, discurs vag sau paranoia ușoară. Persoanele din jur s-ar putea să observe o schimbare în comportament, dar nu sunt prezente deliruri clare.

Faza acută: Aceasta este faza în care delirurile devin evident manifeste și fixe. Persoana este profund implicată în convingerile sale delirante, și acestea încep să influențeze major comportamentul său. Pot apărea și halucinații, deși sunt mai puțin comune și mai puțin intense decât în schizofrenie.

Faza de cronicizare: În această etapă, tulburarea delirantă se stabilizează. Delirurile sunt bine stabilite și pot persista neschimbate pentru mulți ani. Comportamentul persoanei este adesea modelat în jurul delirului, ceea ce poate afecta relațiile și funcționarea socială.

Faza de rezoluție: Ocazional, delirurile pot să se atenueze sau chiar să se rezolve, fie spontan, fie ca rezultat al tratamentului. Aceasta este situația mai puțin comună; mulți pacienți mențin un grad de simptomatologie cronică.

Factori care influuențează evoluția

Tratamentul: Intervențiile medicale și psihoterapeutice pot ameliora simptomele. Antipsihoticele sunt adesea prescrise pentru a reduce intensitatea delirurilor, iar psihoterapia poate ajuta la gestionarea simptomelor și îmbunătățirea funcționării.

Suportul social: O rețea de sprijin social puternică poate contribui la o evoluție mai favorabilă, oferind suport emoțional și practic.

Factori individuali: Vârsta de debut, sexul, personalitatea de bază, și alte trăsături individuale pot influența cursul tulburării.

Comorbidități: Prezența altor tulburări psihiatrice sau medicale poate complica evoluția și tratamentul tulburării delirante.

Prognostic

Prognosticul tulburării delirante poate varia:

Tipurile persecutoriu și gelos tind să aibă un curs mai cronic.

Tipurile erotomanic și grandios pot avea un curs mai fluctuant.

Aproximativ 20-30% dintre pacienți arată o îmbunătățire semnificativă în simptomatologie, dar majoritatea pacienților rămân relativ stabili sau experimentează o evoluție fluctuantă a simptomelor.

În general, tulburarea delirantă este considerată o tulburare cronică, cu momente de îmbunătățire parțială, dar rareori o rezoluție completă. Tratamentul timpuriu și personalizat poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții persoanelor afectate și poate reduce impactul simptomelor pe termen lung.