Episodul depresiv major

Ce este episodul depresiv major?

Criteriile diagnostice pentru depresie majora/ episodul depresiv major

A.Cinci (sau mai multe) din următoarele simptome au fost prezente în cursul aceleaşi perioade de două săptămâni, şi reprezintă o modificare de la nivelul anterior de funcţionare; cel puţin unul din simptome este, fie(1) dispoziţie depresivă, fie (2) pierderea interesului sau plăcerii:

1.dispoziţie depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, indicată fie relatare subiectivă (de ex., se simte trist sau vidat emoţional), fie din observaţiile făcute de alţii (de ex., pare înlăcrimat).

2.interes sau plăcere marcat diminuate faţă de toate sau aproape toate activităţile, cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi (după cum este indicat, fie prin relatarea subiectului, fie prin observaţii făcute de alţii);

3.pierdere semnificativă în greutate, deşi nu ţine dietă, ori luare în greutate (de ex., o modificare de mai mult de 5% din greutatea corpului într-o lună) ori scădere sau creştere a apetitului aproape în fiecare zi. Notă: La copi, se ia în consideraţie incapacitatea de a atinge plusurile ponderale expectante;

4.insomnie sau hipersomnie în fiecare zi;

5.agitaţie sau lentoare psihomotorie aproape în fiecare zi (observabilă de către alţii, nu numia senzaţiile subiective de nelinişte sau lentoare);

6.fatigabilitate sau lipsa de energie în fiecare zi;

7.sentimente de inulitate sau de culpă excesivă ori inadecvată (care poate fi delirantă) aproape în fiecare zi (nu numai autoreproş sau culpabilizare în legătuură cu faptul de a fi bolnav);

8.diminuarea capacităţii de a gândi sau de a se concentra ori indecizie aproape în fiecare zi (fie prin relatările subiectului, fie observată de alţii);

9.gânduri recurente de moarte (nu doar teama de moarte), ideaţie suicidară recurentă fără un plan specific sau tentative de suicid sau plan specific de sinucudere.

B.Simptomele nu satisfac criteriile pentru un episod mixt.

C.Simptomele cauzează o detresă sau o deteriorare semnificativă clinic, în domeniul social, profesional ori în alte domenii importante de funcţionare.

D.Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanţe (de ex., un abuz de drog, un medicament) ori ale unei condiţii generale medicale (de ex., hipotiroidism).

E.Simptomele nu sunt explicate mai bine de doliu, adică, după pierderea unei fiinţe iubite, simptomele persistă mai mult de 2 luni ori sunt caracterizate printr-o deteriorare funcţională semnificativă, preocupare morbidă de inutilitate, ideaţie suicidară, simptome psihotice sau lentoare psihomotorie.

In ce situatii poate apare depresia majora/ episodul depresiv major?

Episodul depresiv major poate să apară în mai multe tulburări:

tulburare depresivă majoră, (monopolară)

tulburările bipolare

tulburarea schizoafectivă de tip depresiv asociat cu simptomele schizofreniei

Simptomele episodului depresiv major

In depresia majora/ episodul depresiv major apar frecvent urmatoarele simptome:

ţinută vestimentară puţin îngrijită, voce stinsă, monotonă, indecisă, facies hipomimic, facies crispat prin care se exteriorizează indispoziţia afectiv anxioasă, poziţie gârbovită care dă impresia unei îmbătrâniri premature, plâns facil, lentoare psihomotorie, creştere neplăcută a intensităţii senzaţiilor – pacientul spune că îl deranjează radioul, muzica, dialogul aparţinătorilor), cenestopatii, parestezii, halucinaţii – în episoadele de intensitate psihotică, diminuarea atenţiei, scaderea vitalitatii, atenţia este orientată spre trăirile interioare, memoria este axată pe momentele afectiv-negative ale existenţei personale, bolnavul prezentând chiar o hiperamnezie (tulburare cantitativă pozitivă a memoriei) selectivă a evenimentelor, penibile, dureroase, posihotraumatizante, în timp ce aspectele pozitive ale existenţei pot trece chiar neobservate, ritm ideatic încetinit, flux ideativ coerent dar sărac, idei depresive de inulitate, de devalorizare, de incurabilitate, de rutină, idei hipocondriace care pendulează între teama şi dorinţa de boală, idei de culpabilitate, de autoacuzare, idei despre moarte despre morţi, despre inexistenţă, pesimism, inhibiţie psihică, dispoziţie depresivă, anxietate, tristeţe, durere morală, anestezia afectivă (bolnavul îşi reproşează faptul că nu-i mai poate iubi ca înainte pe cei din jur), motivaţia diminuată, apatie, lipsa voinţei, fatigabilitate, scăderea randamentului psihic şi fizic, lipsa elanului vital, inapetenţă, mai rar hiperfagie, pierderea interesului pentru persoanele de sex opus, amenoree, insomnie, în unele cazuri hipersomnie, simptome somatice (care domina in depresia mascata).

Tipuri de depresie majora/ episoade depresive majore

Episod depresiv melancoliform

Episodul depresiv major melancoliform se caracterizeaza prin: pierderea plăcerii pentru toate, sau aproape toate activităţile, lipsa de reactivitate faţă de stimuli de obicei plăcuţi, calitatea distinctă a dispoziţiei depresive (dispoziţia depresivă este resimţită consecutivă morţii unei persoane iubite), agravare matinală, insomnie de trezire (se trezeşte mai devreme şi nu mai poate să readoarmă), marcată inhibiţie sau agitaţie psihomotorie, anorexie sau pierderea semnificativă în greutate, vinovăţie excesivă sau inadecvată.

Episod depresiv atipic

Episodul depresiv atipic se caracterizeaza prin: reactivitatea dispoziţiei, plus ponderal semnificativ sau hiperfagie, hipersomnie, paralizie ca de plumb (senzaţii de greutate în braţe şi în picioare), sensibilitate marcată la rejecţia interpersonală care duce la o deteriorare socială sau profesională semnificativă.

Episod depresiv catatonic

Episodul depresiv catatonic este caracterizat prin: imobilitate motorie evidenţiată prin catalepsie sau stupor, activitate motorie excesivă (lipsită de scop şi neinfluenţată de stimulii externi), negativism extrem (opoziţie fără motiv la toate ordinele) sau menţinerea unei posturi rigide,) rigiditatea ceroasă sau mutism, bizarerii ale mişcărilor, grimase, mişcări stereotipe, ecolalia sau ecoprexia (repetarea frazelor sau cuvintelor sau a gesturilor altei persoane).

Depresie majora postpartum

Depresia majora postpartum este un tip de depresie severa cu debut la 4 saptamani dupa nastere, care apare de cele mai multe ori la femei care au avut dispozitie depresiva inainte de nastere. Depresia majora postpartum se caracterizeaza prin: insomnie marcată, labilitate şi oboseală până la sinucidere, idei delirante legate de nou-născut care pot induce tendinţe de infaticid sau „suicidul în doi”.

Episodul depresiv major la varstnici

Episodul depresiv major la varstnici are mai multe forme:

forma acută malignă, cu delir acut;

forma de melancolie rigidificată (descrisă de Medow), caracterizată prin inerţie, apatie, bratipsihie, amimie şi mutism;

forme delirante cu idei de autoacuzare sau persecuţie monotone, halucinaţii acustico-verbale, cenestezice sau genitale;

sindromul Cotard (delirul de negaţie) reprezintă o cronicizare a depresiei de involuţie. Se caracterizează prin triada de delir: de negaţie corporală („inima mea nu mai bate mult”), de enormitate şi imoralitate dureroasă. (Gh. Grecu)

Depresia de vârstnici constituie o problemă majoră, producând numeroase dizabilităţi şi agravând probleme medicale existente.

Episodul depresiv major la copii si adolescenti

Simptomele pentru un episod depresiv major sunt aceleaşi la copii şi la adolescenţi. Anumite simptome, cum sunt acuzele somatice, iritabilitatea şi izolarea socială, sunt extrem de frecvente la copii, în timp ce lentoarea psihomotorie, hipersomniile şi ideile delirante sunt mai puţin frecvente în pubertate decât la adolescenţă şi în perioada adultă. La copii prepubertari, episodul depresiv major survine, mai frecvent împreună cu  alte tulburări mentale (în special cu tulburările de comportament disputiv, deficitele de atenţie şi tulburările anxioase) decât izolat. La adolescenţi, episoadele depresive majore sunt asociate frecvent cu tulburări de comportament disruptiv, deficit de atenţie, tulburări în legătură cu o substanţă.

Depresia sezoniera

Depresia sezoniera se caracterizeaza prin debut si remisiune in anumite perioade ale anului: debut toamna sau iarna si remisiune primavara. Aceste episoade depresive sunt caracterizate de fatigabilitate, hiperfagie, mai ales pentru dulciuri, hipersomnie, hipobulie. Răspund bine la fototerapie.

Depresia psihotica

Depresia psihotica este una din cele mai grave forme de depresie.

In cazul depresiei psihotice apar deliruri, in special delir de tip paranoid, dar si halucinatii auditive si vizuale. Depresia psihotica seamana mai degraba cu tulburarea bipolara decat cu depresia majora. Spre deosebire de pacientii cu schizofrenie insa, pacientii cu depresie psihotica sunt constienti de faptul ca au halucinatii.

Printre simptomele cele mai frecvente care apar in depresia psihotica se numara:

–         ganduri suicidare

–         agresivitate

–         frustrare

–         sentimente de neajutorare

–         incercari de suicid

–         halucinatii auditive

–         halucinatii vizuale

–         delir, mai ales de tip paranoid

In cele mai multe cazuri de depresie psihotica este necesar tratamentul in spital, aceasta in special datorita riscului de suicid. Tratamentul include psihoterapia.

Depresia neclasificata in manualul DSM

Manualul DSM de diagnostic psihiatric stabileste criteriile diagnostice pentru diferite tipuri de depresie. Totusi, exista si forme de depresie introduse in categoria “neclasificata” in acest manual.

Daca o persoana prezinta simptome de depresie, dar nu intruneste criteriile diagnostice pentru nici o categorie din manualul diagnostic, atunci se spune ca are o forma de depresie neclasificata.

Aceste persoane au depresie severa, dar nu suficient de severa pentru a se inscrie in categoria de depresie majora. Am putea spune ca sufera de o forma de depresie moderata. De asemenea in aceasta categorie diagnostica sunt incluse formele de depresie rezultate in urma unui eveniment traumatic, si care au durata mai mare decat media.

Tratamentul acestei forme de depresie ramane acelasi ca si pentru alte tulburari depresive. Psihoterapia cognitiva este eficace pentru reducerea simptomelor de depresie si a distorsiunilor cognitive. Psihoterapia interpersonala este utila pentru rezolvarea problemelor de relatie pe care le au persoanele cu depresie. Psihoterapia integrativa, incluzand hipnoterapia si psihoterapia ericksoniana par a fi cea mai eficace metoda de tratament. Daca simptomele sunt foarte severe se pot administra antidepresive, dar in cele mai multe cazuri medicatia nu este necesara.

Depresie reactiva

Depresia reactiva se mai numeste si tulburare de adaptare cu dispozitie depresiva. Aceasta implica faptul ca apar simptome psihologice specifice, respectiv tristete marcata, in urma unui stress psihosocial identificabil.

Aceasta categorie diagnostica- depresie reactiva- este utilizata daca persoana cu depresie nu intruneste criteriile diagnostice pentru alte forme de depresie. Este un termen folosit pentru depresia de intensitate moderata sau mica care urmeaza unui eveniment stressant.

Daca simptomele de depresie dipar in aproximativ 6 luni atunci probabil ca este vorba despre depresie reactiva, in caz contrar fiind mai probbail diagnosticul de depresie majora sau depresie neclasificata.

Simptomatologia este asemanatoare cu a celorlalte forme de depresie, iar tratamentul recomandat este acelasi: psihoterapie integrativa, psihoterapie ericksoniana, hipnoterapie, psihoterapie cognitiv- comportamentala si psihoterapie interpersonala. Datorita faptului ca in acest caz exista o relatie stransa intre depresie si evenimentul stressant in cursul psihoterapiei se pune accentul mai ales pe rezolvarea problemei care a creat stressul.

Ce alte afectiuni coexista cu depresia

Depresia este adeseori insotita de alte afectiuni sau boli. Aceste boli pot precede depresia, o pot cauza, sau pot fi consecinta ei.

Depresia este adesea insotita de tulburari de tip anxios, sindrom de stress postraumatic, tulburari obsesiv- compulsive, fobie sociala si anxietate generalizata. Persoanele cu sindrom de stress postraumatic sunt de cele mai multe ori si depresive.

Abuzul sau dependenta de substante, mai ales alcool si droguri, pot si ele sa fie concomitente cu depresia. In unele tari, cum este SUA, cercetarile arata ca majoritatea persoanelor care sufera de depresie sunt in acelasi timp dependente de alcool sau droguri.

De multe ori depresia coexista cu boli medicale severe, cum sunt bolile cardiace, atacul vascular cerebral, cancerul, SIDA, diabetul zaharat si boala Parkinson.

Persoanele la care depresia este asociata unor afectiuni medicale severe adesea au simptome mai severe atat de depresie, cat si de boala fizica decat daca depresia si boala medicala ar fi luate separat.

Studiile arata ca tratarea depresiei duce de asemenea la ameliorarea oricarei alte boli cu care este asociata depresia.

Teorii asupra depresiei

Teoriile biologice asupra depresiei

Teoriile biologice asupra depresiei se centrează pe predispoziţia genetică, neurochimie, sistemul neuroendocrin şi modificările cerebrale structurale.

Depresia unipolară are agregare familială la rudele de gradul I fără a fi clar dacă agregarea familială  se datorează factorilor genetici sau familiali. Depresia se asociază cu genul (feminin), pierderea timpurie a părinţilor, separarea/divorţul părinţilor, traumele şi abuzul, factorii de personalitate, starea economică proastă şi evenimentele stresante din viaţă. Deşi anumite evenimente de viaţă pot declanşa episodul iniţial de depresie nu se cunoaşte dacă acestea au impact similar asupra declanşării episoadelor depresive ulterioare.

Conform cu Post (1992) sensibilizarea le stresori şi episoadele depresive devin codate la nivel de expresie genetică.

Au fost propuse mai multe ipoteze ale depesiei:

1.deficienţa de norepinefrină şi serotonină în anumite zone cerebrale

2.anomalităţi de funcţionare a sistemului neuroendocrin care reglează secreţia hormonală.

3.modificări celebrale structurale

Hipotiroidismul şi hipercortizolismul pot duce la depresie. Creşterea secreţiei de cortizol este de obicei prezentă la pacienţii depresivi, ca urmare a secreţiei crescute de hormon eliberator de tirotropină din hipotalamus.

Se pare că există subtipuri de depresie din punct de vedere biologic şi biochimic.

În depresie apar modificări structurale cerebrale în hipocampus, amigdală, nucleul caudat, putamen şi cortexul frontal în cazul depresiei cu debut timpuriu, în timp ce în depresia cu debut tardiv sunt afectate structurile cerebrale implicate în reglarea emoţiilor.

Teoriile psihologice asupra depresiei

Teoria socială spune că relaţiile sociale, continuitatea interpersonală şi sarcinile de muncă devin conţinute în ritmurile biologice. Ritmurile biologice care menţin homeostazia sunt afectate de modifacarea ritmurilor sociale, ca de exemplu în pierderea unei relaţii. Astfel apar modificări neurologice şi oscilaţii ale ritmurilor circadiene.

Teoriile psihodinamice subliniază procesele mentale inconştiente şi conflictul psihic între dorinţe şi sentimente:

pierdera reală sau simbolică a unui obiect iubit

conflict psihic între dragoste şi ură

conflict psihic între furie şi vină

stimă de sine scăzută

conflict inconştient între idealuri şi percepţia de sine

eforturi lipsite de succes în a se descurca cu emoţii neplăcute

pierderea prematură şi nesubstituivă a legăturii de ataşament mamă-copil

Conform cu Beck depresia este asociată cu două stiluri de personalitate:

sociotropia: persoane dependente de ceilalţi, doritoare de a le face altora plăcere, care evită dezaprobarea şi separarea

autonomia: persoane orientate spre scop, critice cu sine, doresc solitudine, caută libertatea.

De asemenea personalităţile introiective (nivele ridicate de auto-critică) şi anaclitice (nivele crescute de dependenţă de alţii) sunt asociate cu vulnerabilitatea la depresie. Perfecţionismul se corelează cu depresia.

Neajutorarea şi lipsa de speranţă învăţate.

Seligman (1975) propune modelul neajutorării învăţate pentru depresie. Expunerea repetată la evenimente necontrolabile duce la deficite motivaţionale, afective şi cognitive. Oamenii devin depresivi atunci când atribuie evenimentele de viaţă negative unor caracteristici interne stabile şi globale („Sunt prost”, „Nu fac nimic bine”, etc).

Apare de asemenea o lipsă de speranţă: expectanţa că nu vor exista rezultate dezirabile, ci doar indezirabile şi persoana are credinţa că nu are resursele disponibile pentru a schimba situaţia. Există o stimă de sine scăzută şi tendinţa de a crede că evenimentele de viaţă negative vor avea consecinţe negative severe.

Teoria comportamentală

Teoria comportamentala spune că depresia apare atunci când persoana nu mai primeşte întăriri pozitive din mediul său şi în paralel experienţiază „pedepse”. Lavinshhon sugerează că există trei motive generale pentru dezvoltarea unor asemenea tipare:

1.puţine elemente pozitive în mediul persoanei

2.lipsa de abilităţi sociale pentru a obţine rezultate pozitive sau pentru a gestiona consecinţele negative

3.persoana poate interpreta evenimentele într-un mod care minimalizează aspectele pozitive şi le accentuează pe cele negative.

Teoria interpersonală

Teoria interpersonala se centrează pe relaţiile apropiate ale persoanei şi rolul persoanei în aceste relaţii, depresia apărând din tulburări ale acestor roluri. Teoria îşi are rădăcinile în teoria ataşamentului a lui Bowlby. Relaţiile problematice din copilărie sunt internalizate ca modele negative ale sinelui şi ale sinelui în relaţie cu alţii. Copiii cu ataşament nesigur cred că trebuie să fie într-un anume fel sau să facă anumite lucruri pentru a căştiga aprobarea altora. Dacă nu reuşesc, apare depresia

Tratamentul depresiei

Care este cea mai buna psihoterapie pentru depresie?

Psihoterapia este adesea numita “terapia prin vorbire” deoarece implica un pacient si un psihoterapeut care stau intr-o incapere si vorbesc, desi psihoterapia inseamna mult mai mult de atat. Psihoterapeutii sunt pregatiti in folosirea diverselor tehnici care ii pot ajuta pe pacienti/ clienti sa isi revina dupa o boala psihica, sa isi rezolve probleme personale sau sa creeze schimbarile dorite in viata lor.

Psihoterapia poate fi un tratament eficient pentru depresie, pentru ca ajuta pacientul sa vada care sunt  motivele depresiei si sa invete noi abilitati de adaptare la mediu. Exista dovezi care arata ca psihoterapia este la fel de eficace in tratamentul depresiei ca si antidepresivele. Totusi, se pare ca cea mai buna abordare in depresie este combinatia de medicatie antidepresiva si psihoterapie. In timp ce psihoterapia este utila pentru indepartarea si tratarea factorilor psihologici care au contribuit la depresie, medicatia antidepresiva are rolul de a corecta dezechilibrele chimice.

Tipuri de psihoterapie utile in tratamentul depresiei

Exista o varietate de tehnici psihoterapeutice care se utilizeaza in tratamentul depresiei, din care cateva sunt mai uzuale.

Psihoterapia integrativa se bazeaza pe utilizarea unui cadru multiteoretic in psihoterapie, alegand acele interventii care sunt cele mai potrivite pentru pacient/client, functie de situatie si particularitatile persoanei. In ceea ce priveste depresia se utilizeaza protocoale de tratament psihoterapeutic care imbina elemente de psihoterapie cognitiv-comportamentala, psihoterapie umanist-existentiala si psihoterapie psihodinamica. Pot fi incluse tehnici cum sunt hipnoza sau tehnicile de relaxare, restructurarea cognitiva, temele comportamentale, etc.

Gandurile noastre ne afecteaza emotiile. Tehnicile cognitive ajuta pacientul sa identifice anumite tipare de gandire negativa, numite distorsiuni cognitive, si sa transforme aceste tipare de gandire negative in unele mai pozitive, imbunatatindu-si astfel dispozitia.

Un scopul principal al psihoterapiei  este de a invata pacientul sa se descurce cu stresul, sa isi regleze emotiile si sa isi imbuntateasca relatiile cu ceilalti.

Pe de altă parte, depresia poate apare datorita conflictelor nerezolvate, de obicei inconstiente, care isi au adesea originile in copilarie. Ca urmare, pacientul trebuie sa inteleaga si sa se descurce mai bine cu aceste sentimente, vorbind despre experientele care le-au produs. Psihoterapia se va focaliza de asemenea asupra disputelor cu prietenii, familia sau colegii, pe tranzitiile de rol, pe suferinta, divort, pensionare, etc.

Tipuri de format in psihoterapie utilizate in tratamentul depresiei

Psihoterapia individuala. Aceasta modalitate implica munca unu-la-unu a pacientului cu psihoterapeutul. Pacientul va primi intreaga atentie a psihoterapeutului, insa nu exista ocazia de a observa pacientul in contextul relatiilor familiale sau sociale.

Psihoterapia familiala. Aceasta abordare este utila atunci cand este necesar sa se lucreze cu dinamica din grupul familial.

Psihoterapia de grup: se desfasoara cu 3 pana la 15 pacienti si ofera pacientilor ocazia de a primi sprijinul grupului in cazul problemelor lor particulare. Aceasta poate de asemenea sa fie o alternativa mai ieftina din punct de vedere financiar comparativ cu psihoterapia individuala.

Psihoterapia de cuplu. Acest tip de psihoterapie este de obicei directionat spre cuplurile casatorite in situatiile in care este necesara imbunatatirea functionarii cuplului.

Ghid pentru abordarea generala  a pacientului depresiv

Ce trebuie să faceţi:

Acceptaţi pacientul aşa cum este şi problema lui/ei aşa cum este; faceţi tot posibilul pentru a empatiza cu suferinţa lui/ei.

Explicaţi-i planul de tratament pe care i l-a prescris medicul psihiatru/ psihoterapeutul; acest lucru îi va spori încrederea în d-voastră.

Spuneţi-i că problema lui/ei se va îmbunătăţi pas cu pas.

Ce trebuie să evitaţi:

Să presaţi pacientul „să se adune” şi să iasă în lume pentru a se simţi bine. Astfel de sfaturi sunt total greşite, întrucât fiind capabil să se conformeze, pacientul afectat de depresie va plonja şi mai adânc în disperare.

Să trimiteţi pacientul într-o vacanţă sau într-o staţiune, înainte ca depresia să se fi remis complet. În împrejurări necunoscute, sau în locurile unde ceilalţi se simt în mod evident bine, se va simţi probabil şi mai mizerabil.

Să-i permiteţi să ia decizii importante. Atâta timp cât se află sub influenţa depresiei, judecata persoanei este foarte probabil să fie afectată, ceea ce ar putea avea drept consecinţă regretarea amară a luării deciziei cu pricina după ce depresia s-a remis.

Să exprimaţi îndoieli cu privire la ideile sale. Acest lucru nu ar face decât să submineze încrederea persoanei în dumneavoastră.

Medicatia contra depresiei (antidepresivele)

Antidepresivele in general normalizeaza chimicalele din creier care se numesc neurotransmitatori, respectiv serotonina si norepinefrina. Alte antidepresive actioneaza asupra dopaminei. Cercetarile arata ca aceste substante chimice sunt implicate in reglarea dispozitie, dar nu este inca foarte clar cum se intampla acest lucru.

Cele mai noi tipuri de antidepresive se numesc inhibitori selectivi de serotonina sau SSRI. SSRI includ fluoxetina cunoscuta sub numele de Prozac, citalopramul sau Celexa, sertralina sau Zoloft, si inca alte cateva. Inhibitorii de serotonina si norepinefrina cei mai cunoscuti sunt Venlafaxina sau Effexor, si duloxetina sau Cymbalta.

Aceste antidepresive sunt mai larg utilizate decat clasele mai vechi de antidepresive, cunoscute sub numele de triciclice sau inhibitori de monoaminooxidaza, deoarece au mai putin efecte secundare.

In cazul in care luati antidepresive triciclice trebuie sa stiti ca este nevoie sa evitati anumite mancaruri care contin cantitati mari de tiramina (o substanta chimica), care se gaseste mai ales in branzeturi, vin si muraturi, precum si unele tipuri de medicamente. Antidepresivele triciclice interactioneaza cu tiramina si duc la cresteri mari ale presiunii sangvine, care poate duce la atac vascular cerebral. Cereti medicului psihiatru o lista de mancaruri, substante si medicamente pe care nu este voie sa le luati.

Indiferent ce antidepresive luati este necesar un timp pana cand ele sa isi fac efectul. Oprirea medicatiei se face sub supravegherea medicului psihiatru. Aceasta deoarece oprirea brusca a medicatiei poate duce la recaderi sau sindrom de abstinenta. Unele persoane care au depresie cronica sau recurenta trebuie sa ia antidepresive toata viata.

Orice medicatie trebuie administrata sub supraveghere medicala. In cele mai multe cazuri medicatia antidepresiva este recomandata in conjunctie cu psihoterapie.

Efectele adverse ale antidepresivelor

La unele persoane medicamentele antidepresive pot avea efecte adverse sau secundare usoare si temporare, dar exista si persoane la care efectele secundare sunt serioase.

Cele mai frecvente efecte secundare ale antidepresivelor sunt:

–         dureri de cap, de obicei temporare

–         greata, de obicei pe perioade scurte de timp

–         insomnie si nervozitate

–         agitatie

–         probleme sexuale, atat la barbati cat si la femei, incluzand disfunctie erectila, inhibitia dorintei sexuale, ejaculare tardiva, anorgasmie.

–         uneori poate apare cresterea in greutate

Antidepresivele triciclice pot avea efecte secundare sau adverse suplimentare:

–         uscaciunea gurii

–         constipatie

–         probleme la urinare

–         obturarea vederii

–         ameteli.

Cum putem ajuta un prieten sau o ruda care sufera de depresie

Daca cunoastem pe cineva care are depresie, acest lucru ne afecteaza si pe noi. Cel mai important lucru pe care il putem face pentru a ajuta o ruda sau un prieten care este depresiv este sa il ajutam sa obtina tratamentul adecvat. Uneori este necesar sa facem o programare in numele persoanei care sufera de depresie si sa il insotim la cabinetul de psihoterapie.

Persoanele cu depresie au nevoie sa fie incurajate pentru a urma tratamentul. Daca in 2 luni nu observam nici o imbunatatire in starea persoanei depresive atunci probabil este cazul sa cautam o alta metoda de tratament.

Pentru a ne ajuta prietenii sau rudele care sufera de depresie putem:

–   sa oferim suport emotional, intelegere, rabdare si incurajare

–    sa provocam persoana care are depresie la discutii si sa o ascultam cu atentie

–   nu ii spuneti niciodata persoanei care sufera de depresie ca nu are sens sa aiba asemenea sentimente fiindca nu are logica, ci oferiti-I speranta si cautati s-o intelegeti

–     nu ignorati niciodata comentariile legate de suicid si spuneti acest lucru psihoterapeutului care il trateaza pe prietenul sau ruda dvs

–    invitati-va prietenul sau ruda la plimbari si alte activitati. Daca va refuza, insistati, dar nu insistati prea mult dintr-o data. Prea multe insistente pot duce la agravarea sentimentelor de inadecvare si esec

–  amintiti-i prietenului sau rudei dvs ca in timp, cu ajutorul psihoterapiei, depresia va dispare.